Copii și Oameni Mari

“Într-o vreme a existat un mic prinț, ce trăia pe o planetă care abia dacă era mai mare decât el și care avea nevoie de un prieten.” Antoine de Saint-Exupéry ar fi vrut să-și înceapă astfel povestea despre Micul Prinț. Pentru cei care înțeleg viața, spune el, acest început ar fi fost mai adevărat decât oricare altul.

Dar nu începe așa. Nu poate. Pentru că, vedeți voi, adulții nu ar înțelege. Nu ar înțelege deloc. Pentru ei, ca micul prinț să fie real, trebuie să existe o dovadă palpabilă. Numerică, de preferință. Asteroidul B 612. Așa mai merge. Acum avem o idee mai clară. Vârsta lui? Greutatea? Înălţimea? Chiar mai bine. Dar sunetul vocii lui? Jocurile preferate? A colectat cândva fluturi? Constatări irelevante și lipsite de importanță, care aduc prea puțină lumină asupra prințului nostru.

Pe de o parte, avem copiii, cei asemeni naratorului tânăr, inspirat de un text din zoologie pentru a desena un boa constrictor care a înghițit un elefant; sau ca Micul Prinț, căruia i-ar plăcea foarte mult o poză cu o oaie, pe care să o ia cu el, atunci când se va întoarce pe planeta sa. O oaie, de preferință, care mănâncă baobabi, dar nu și trandafiri.

Pe partea cealaltă a spectrului, avem adulții, cei care cred că acel boa constrictor seamănă cu o veche pălărie – și nu una foarte bine executată – care îl îndeamnă pe tânărul narator să urmărească o carieră adevărată și să îl consilieze pe Micul Prinț despre importanța numărării fiecărei stele, urmăririi unei rutini, ascultării unor reguli și ordine, aprinderii unei lămpi de gaz la ora potrivită a zilei, chiar dacă se întâmplă să fie o dată pe minut.

În lumea lui Saint-Exupéry, adulții par absurzi, merg grăbiți către oriunde și persistă cu încăpățânare în acțiuni fără minte – chiar și atunci când nu mai au nicio idee despre ce urmăresc.

Din partea acestui petit gentilhomme, așa cum îi spune naratorul și de la prietenii săi, vulpea și trandafirul, primim un simț de înțelepciune, despre ce este și nu este important, despre întrebările care merită adresate și cele care, mai degrabă nu.

Punctul de vedere mai amplu al lui Saint-Exupéry despre creativitate și gândire este dificil de supraestimat: pe măsură ce înaintăm în vârstă, felul în care vedem lumea se schimbă. Este o persoană rară aceea capabilă să mențină simțul mirării, al prezenței, al bucuriei pline de viață și al posibilităților sale atât de evidente în sinele său mai tânăr.

Pe măsură ce îmbătrânim, câștigăm experiență. Devenim mai în măsură să exercităm controlul de sine. Preluăm mai mult din conducerea abilităților noastre, a gândurilor noastre, a dorințelor noastre.

Dar, într-un fel, pierdem din vedere capacitatea care nu necesită niciun efort de a primi în noi întreaga lume. Aceeași experiență care ne ajută să devenim oameni de succes, ne amenință prin limitarea imaginației și simțului nostru că posibilul există. Dar nu este vorba despre faptul că nu suntem capabili să vedem un boa constrictor în locul unei pălării; doar că nu alegem să o facem.

Gândește-te la copilăria ta. Sunt șanse mari, dacă te voi ruga să-mi spui despre strada pe care ai crescut, să îți amintești un număr mare de detalii. Culorile casei. Ciudățeniile vecinilor. Mirosurile anotimpurilor. Cât de diferită era strada în funcție de momentele zilei. Unde te jucai deseori. Unde ai mers în acea zi de vacanță atât de dragă ție. Unde ți-era frică să mergi. Pariez că poți să povestești despre asta ore întregi.

În postura de copil suntem remarcabil de conștienți. Absorbim și prelucrăm informațiile cu o viteză pe care nu o vom mai avea poate niciodată atât de aproape de îndeplinire. Perspective noi, sunete noi, mirosuri noi, oameni noi, emoții noi, experiențe noi: învățăm despre lumea noastră și despre posibilitățile ei. Totul este nou, fascinant, totul naște curiozitate. Și datorită inerenței noi a împrejurimilor noastre suntem extrem de atenți; suntem absorbiți, luăm totul în noi. Cine știe când s-ar putea să ne fie cu folos?

În 2010, un grup de psihologi au decis să testeze experimental noțiunea intuitivă care susține că, în timp ce lăsăm copilăria noastră în urmă, lăsăm și o parte din acea inspirație creatoare care stă la baza ideilor originale, a gândirii inovatoare și a descoperirii precoce. Ei au cerut unui grup de studenți să scrie un scurt eseu: Imaginați-vă că școala este anulată astăzi. Ce ați face, ce ați gândi și simți?

Toți elevii au răspuns la aceeași întrebare. Dar pentru un grup, o singură propoziție a fost adăugată în instrucțiuni: Aveți șapte ani.

După aproximativ cinci minute de scriere, fiecare participant a fost rugat să completeze o versiune a Testului Torrance de Gândire Creativă (TTCT) (mai exact, versiunea abreviată pentru adulți). Performanța medie a fost aproximativ așa cum era de așteptat – cu o singură excepție majoră. Acei participanți care au fost în postura unui copil de șapte ani au prezentat niveluri semnificativ mai ridicate de originalitate în gândire. Ambele răspunsuri verbale și figurale i-au lăsat pe adulții din ei mult în urmă.

Imaginându-vă că sunteți un copil vă poate face literalmente mai flexibili, mai originali și mai capabili în a genera rezultate creative – o completare frumoasă la constatările din trecut despre cum râsul și starea de spirit pozitivă au același efect.

În versiunea franceză a cărții, Saint-Exupéry nu folosește, de fapt, termenul “adult” pentru a-i descrie pe cei care nu reușesc să înțeleagă. El îi numește les grandes personnes. Oameni mari. Nu o spune niciodată altfel.

Nu cred că acest lucru este o coincidență. Ceea ce contează, în final, este atitudinea, nu vârsta. Pot exista copii care sunt oameni mari, la fel cum pot exista adulți care nu sunt. Întrebarea este una de poziționare mentală, despre cum privim lumea. Ea nu are nimic de a face cu vârsta ca atare – numai în măsura în care vârsta tinde să aducă o atitudine mai serioasă multora dintre noi.

În studiul anterior, cercetătorii au descoperit încă un lucru: nu numai cei care s-au imaginat având șapte ani au avut performanțe mai bune. La fel s-a întâmplat și în cazul celor care au înregistrat un grad mare de deschidere către noi experiențe. Efectele au fost cumulative: cei care au fost mai deschiși către nou, încă beneficiază de magia gândirii copilăriei și ar putea să-și crească gradul de creativitate – deși nu chiar în aceeași măsură – chiar și în absența instrucțiunii de a-și imagina că sunt din nou copii.

Mindsetul este flexibil. Nu trebuie să fim grandes personnes întotdeauna, chiar dacă ne aflăm deja pe această cale. Ca și Saint-Exupéry din poveste, putem fi mai grande ca niciodată atunci când ne reparăm avionul – după o urmărire serioasă în mijlocul unui deșert, la mii de kilometri de pământul locuit – și la fel de bine putem fi ilustratori de baobabi amenințători și oi în cutii. Aceasta este frumusețea unei mentalități. Avem puterea de a schimba acest lucru după voința proprie, dacă alegem.

Nu aș putea încheia articolul fără să menționez încă două lecții importante pentru mine, pe care Micul Prinț m-a ajutat să le descopăr și la care mă întorc ori de câte ori simt că busola mea interioară își pierde cursul.

 

“You see well only with the heart. What is essential is invisible to the eye”.

Ochii sunt nevăzători, trebuie să te uiți cu inima ta, spune Micul Prinț. Când ne concentrăm prea mult pe aspectul exterior, pierdem ocazia de a descoperi ceva mult mai important: interiorul. De fapt, adesea stereotipurile ne conduc să stabilim relații condiționate de prejudecăți cu unii oameni, așa că nu le putem înțelege individualitatea, unde se află bogăția lor adevărată.

Trebuie să ne amintim că toți purtăm măști sociale și că punem în scenă roluri care ne-au fost date sau pe care am fost nevoiți la un moment dat să le inventăm, pentru a simți că aparținem și că suntem acceptați. Prin urmare, pentru ne putea conecta autentic cu cineva, va trebui să renunțăm la ele și să avem curajul de a ne lăsa văzuți.  

Toată lumea are mereu ceva de oferit, dar esența constă în a merge dincolo de aspectul exterior, pentru a ne conecta cu “sinele” lor mai profund. Numai atunci când facem acest pas, putem cunoaște într-adevăr pe cineva și putem stabili o relație sinceră.

 

 “It is the time you lost for your rose that makes it important (…) She’s the one that I watered. I put it under a glass bell. I’ve heard her complaining or bragging, and sometimes even remaining silent”.

Micul prinț ne amintește de un lucru pe care de multe ori îl uităm: cel mai valoros mijloc al nostru este timpul. Niciun lucru material nu poate compensa timpul petrecut cu copiii, părinții sau partenerii noștri. Timpul nostru este darul adevărat.

Numai când petrecem timp cu o persoană, o putem cunoaște cu adevărat. În acele momente construim o relație unică și specială care va face față problemelor aduse de viață și va deveni un sprijin real.

Această carte pentru Copii și Oameni Mari ne invită să prețuim timpul nostru și să îl folosim cu mai multă înțelepciune pentru a construi relații care contează pentru noi. 

 

Ce vârstă are Micul Prinț? Nu aflăm niciodată. Știm că are părul de aur. Că râsul lui este ca strălucirea stelelor. Că iubește un trandafir. Că a îmblânzit o vulpe înțeleaptă, care a devenit prietenul lui. Și la sfârșitul zilei, nu este tot ce contează?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *